Scaunul Ergohuman V2 Elite Plus aduce câteva îmbunătățiri în ceea ce privește aspectul, dar și mici modificări de funcționalitate. Acum reglajele scaunului V2 se fac ceva mai ușor, este mai intuitiv și mai aspectuos în comparație cu prima versiune.
Principalele diferențe dintre cele două scaune ergonomice le găsiți enumerate mai jos.
1. Diferențe brațe și cotiere
ERGOHUMAN V1 CLASSIC PLUS
La prima versiune a scaunului brațele se reglează gradual, ridicând ușor de acestea. Pentru a coborî brațul trebuie ridicat total și lăsat să coboare complet. Brațele sunt conectate de structura șezutului și rămân în față când ne înclinăm cu spătarul, cotiera fiind astfel aproape paralelă cu solul.
Cotierele se pot ajusta față-spate prin glisare și în unghi prin rotație.
ERGOHUMAN V2 ELITE PLUS
La versiunea a doua brațele au suferit mici modificări de design iar reglajul se face mai ușor, fiecare dintre acestea având un buton sub cotieră pe exterior. Brațele sunt compatibile cu măsuța pentru laptop, un accesoriu opțional pentru V2. Brațele sunt conectate de structura spătarului și se înclină odată cu acesta, astfel se păstrează unghiul dintre braț și antebraț indiferent de unghiul de înclinare a spătarului.
De asemenea V2 are cotierele puțin mai retrase pentru a ne permite să aducem scaunul foarte aproape de birou. Acestea se pot ajusta față-spate prin glisare, în unghi prin rotație, și suplimentar pe lățime interior-exterior.
2. Diferențe la mecanism: unghi de înclinare șezut și spătar
ERGOHUMAN V1 CLASSIC PLUS
Dispune de mecanismul clasic cu două manete: una pentru ajustarea celor mai folosite 3 funcții (înălțimea, glisarea șezutlui, balansul și blocarea înclinației spătarului), și cealaltă care reglează tensiunea de balans pe spate. Finisajul este cel clasic cu carcasă din plastic.
Mecanismul are 3 puncte de blocare pe spate și un singur punct de pivot la baza șezutului. Când ne lăsăm pe spate atât șezutul cât și spătarul se înclină mai puțin decât la V2.
ERGOHUMAN V2 ELITE PLUS
Noul mecanism îndeplinește aceleași funcții, dar beneficiază de un design nou înbunătățit, mai modern, cu finisaje cromate interesante. Un element nou ar fi compatibilitatea acestuia cu suportul opțional pentru picioare, lucru care nu este posibil la varianta 1 a scaunului Ergohuman.
Avem un mecanism actualizat, cu 4 puncte de blocare pe spate, două puncte de pivot la baza șezutului. Când ne lăsăm pe spate atât șezutul cât și spătarul se înclină mai mult decât la V1.
3. Diferențe la șezut: dimensiuni și forme ușor diferite
ERGOHUMAN V1 CLASSIC PLUS
Șezutul este mai lat cu 2,5 cm în comparație cu cel de la V2. Lățimea totală a șezutului pentru V1 este de 52.5 cm. Forma șezutului este ușor diferită, fiind mai puțin curbat în comparație cu V2.
ERGOHUMAN V2 ELITE PLUS
Șezutul este mai îngust cu 2,5 cm comparativ cu cel de la V1. Lățimea totală a șezutului pentru V2 este de 50 cm. Forma șezutului este ușor diferită, fiind ceva mai curbat, o formă de „cascadă” în partea frontală.
4. Alte diferențe: spătarul și baza din aluminiu
ERGOHUMAN V1 CLASSIC PLUS
SPĂTARUL
Cu excepția cadrului din aluminiu care are un design diferit în comparație cu V2, celelalte 3 elemente: suportul lombar, spătarul și tetiera sunt identice, atât ca dimensiuni cât și ca formă. Prinderea spătarului de șezut se face cu două șuruburi.
BAZA SCAUNULUI
V1 dispune de o bază stea piramidală din aluminiu cu 5 brațe drepte.
ERGOHUMAN V2 ELITE PLUS
SPĂTARUL
Cu excepția cadrului din aluminiu care are un design diferit în comparație cu V1, celelalte 3 elemente: suportul lombar, spătarul și tetiera sunt identice, atât ca dimensiuni cât și ca formă. Prinderea spătarului de șezut se face cu patru șuruburi.
BAZA SCAUNULUI
V2 dispune de o bază stea piramidală din aluminiu cu 5 brațe curbate.
5. Detalii tehnice*
UNGHI DE ÎNCLINARE SPĂTAR | Poziție normală | Unghi de înclinare 1 | Unghi de înclinare 2 | Unghi de înclinare 3 |
---|---|---|---|---|
Ergohuman V1 Classic Plus | 100° | 108° | 116° | – |
Ergohuman V2 Elite Plus | 100° | 108° | 116° | 124° |
UNGHI DE ÎNCLINARE ȘEZUT | Poziție normală | Unghi de înclinare 1 | Unghi de înclinare 2 | Unghi de înclinare 3 |
---|---|---|---|---|
Ergohuman V1 Classic Plus | 6° | 10° | 13° | – |
Ergohuman V2 Elite Plus | 1° | 5° | 9° | 12° |
*date tehnice furnizate de producător